Sfârșitul rușinii

Sofonie 3:14-16

De Gabe Fluhrer

În timp ce vă așezați, dacă doriți să luați Biblia și să vă îndreptați spre capitolul 3 al cărții Sofonie. Dacă nu știți unde se află această carte, nu e nicio problemă. Nu știu dacă ar trebui să admit asta ca predicator, dar în prima presbiteriană la care am participat, am fost nevoit să caut în index pentru a găsi această carte! Bine? Așa că a fost când eram în seminar, deci nu vă simțiți rău dacă nu o găsiți! Ea se află la pagina 790 în Bibliele de pe bănci; 790. Și doar pentru a vă da o idee despre unde mergem în următoarele două duminici seara, ne vom uita la 3:14-16 în seara asta și apoi duminică seara viitoare, dacă Domnul va voi, ne vom uita la ceea ce a fost numit [[BVR Ioan 3:16] care este unul dintre versetele mele preferate din Biblie. Așadar, m-am gândit la aceste versete de ceva timp și vom intra în ele, în capitolul 3, versetele 14 până la 16 în seara asta; pagina 790.

Să ne rugăm și apoi vom auzi Cuvântul lui Dumnezeu.

Părintele nostru, ceea ce tocmai am cântat este marea noastră speranță în seara asta – că Isus, care a fost odată înălțat acum peste 2.000 de ani, ar fi înălțat în seara asta ca Mântuitorul înălțat, înviat, care este singura speranță pentru noi, păcătoșii stricați. Poate cel care vorbește să scadă, pentru ca Hristos să crească și să umple toate în toate. Ne rugăm pentru puterea Duhului de a face Cuvântul real și viu și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri și cerem toate acestea în numele lui Isus, amin.

Sofonie 3, începând de la versetul 14. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu:

Bucură-te cu glas tare, fiică a Sionului; strigă, Israele! Bucură-te și te veslește din toată inima, fiică a Ierusalimului! Domnul a îndepărtat judecățile împotriva ta; el a îndepărtat pe vrăjmașii tăi. Regele lui Israel, Domnul, este în mijlocul tău; nu vei mai teme niciodată de rău. În ziua aceea, în Ierusalim se va zice: "Nu te teme, Sioane; să nu ți se slăbească mâinile.”

Iarba se usucă, florile cad, dar Cuvântul Dumnezeului celui viu va rămâne în veac și în veac, amin.

Cea mai bună companie aeriană este Southwest Airlines și noi nu o mai avem aici, am aflat imediat ce ne-am mutat aici! A fost o linie de salvare pentru noi să călătorim din țara străină Pennsylvania până în Carolina de Sud, când eram la Westminster. Și au avut această campanie publicitară acum câțiva ani, care a fost una dintre cele mai bune pe care le-am văzut, iar sloganul campaniei publicitare era: „Doriți să evadați?” Și a existat această reclamă în care ai văzut acest bărbat și această femeie stând într-o sală de ședințe de tip corporativ, evident tipuri executive, și amândoi privesc drept înainte și el se uită în jur nervos și spune: „Știi, am vrut să îți spun asta de mult timp, dar am avut întotdeauna sentimente pentru tine.” Și ea devine foarte entuziasmată și se uită înspre el și îi apucă brațul și spune: „Și eu!” Și el se uită în jur și se întoarce, și vezi o bucățică într-o ureche și el spune: „Stai puțin. Ce a fost asta?” Și vezi fața ei și ea spune: „O, nu!” Și vine sloganul: „Doriți să evadați?”

Vina vs. Rușinea

Și în timp ce mă gândeam la asta în această săptămână, sunt momente în viața noastră în care ne dorim să avem acea opțiune, nu-i așa? Unde am putea să scăpăm de orice ar fi – circumstanțe, oameni, orice ar putea fi. Mai presus de toate, cred că vrem să scăpăm de amintirile și fragmentele din trecutul nostru care ne provoacă rușine. Și trebuie să facem distincția de la bun început aici între vină și rușine. Cercetătoarea de rușine, Brene Brown – dacă nu ați auzit de ea, e în regulă. Dacă aveți ocazia, a ținut o prelegere care are vreo 30 de milioane de vizualizări la TED despre „Puterea vulnerabilității și a rușinii.” Merită să o urmăriți. Ea a scris mult pe această temă și distinge între vină și rușine în felul acesta. Ea spune: "Vinovăția este eșecul de a face ceva conform unui standard și de a simți o vinovăție psihologică adecvată – disconfort psihologic adecvat pentru ceea ce ai încălcat." Și ca creștini, nu cred că ea este, dar ca creștini, putem fi de acord cu asta. Când nu reușim să trăim conform Legii lui Dumnezeu, ar trebui să simțim vinovăție.

Rușinea este diferită. Ea spune: "Rușinea este sentimentul intens de a fi lipsit de valoare și de a nu fi demn de iubire." Putem să o exprimăm în trei cuvinte. Rușinea ne spune: "Nu ești bun de nimic." Vinovăția este mai privată. Rușinea, așa cum a spus un autor, "are martori." Este un fenomen public. Este ceva ce am stricat și am eșuat în fața altora și este o amintire dureroasă. Ne provoacă disconfort atunci când ne gândim la ea. Și există diferite tipuri de rușine, corect? Și există rușine care este reală – rușinea pe care ar trebui să o simțim în fața lui Dumnezeu pentru că am încălcat standardele Lui. Dar apoi există rușine care nu ar trebui să existe. Lucrurile care ne-au fost făcute – abuz, alte lucruri de genul acesta. Sau situații în care am fost și unde mesajul predominant a fost: "Nu ești bun de nimic."

Și profetul Sofonie ne va vorbi în seara aceasta despre sfârșitul rușinii. Și permiteți-mi să vă ofer contextul foarte repede. Sofonie este unul dintre cei doisprezece profeți minori. Acum, acest nume poate fi înșelător. Nu este pentru că ei sunt mai puțin importanți în Cuvântul lui Dumnezeu sau nu sunt la fel de importanți ca și alte părți ale Cuvântului lui Dumnezeu. Ei sunt numiți profeți minori pur și simplu pentru că cărțile lor din Vechiul Testament sunt foarte scurte. Așadar, aveți profeții mari – Isaia, Ieremia, Ezechiel și Daniel. Și apoi îi aveți pe acești doisprezece profeți minori și Sofonie este unul dintre ei. El scrie în jurul anului 640 î.Hr., în timpul domniei marelui rege reformator al Vechiului Testament, Iosia. Dacă vă întoarceți la cartea Regilor și citiți despre Iosia, el este cel care reface cultul în Israel. El face multă muncă de reformă în Israel în acea perioadă.

Acum, una dintre trăsăturile unice ale cărții Sofoniei este că el deschide profeția sa cu probabil cea mai cosmică scenă de judecată din întregul Vechiul Testament. Ce vreau să spun prin scenă de judecată cosmică, nu este ca și cum unii profeți unde Dumnezeu spune: „Uitați-vă, voi veni să vă judec, Israele, pentru toată idolatria voastră și pentru toate păcatele voastre și pentru toate căile în care v-ați abătut de la Mine.” El face acest lucru, dar începe cu o judecată cosmică. Toată lumea intră în această afacere. Nimeni nu scapă. Așadar, această carte are multe vești proaste până nu ajungem la acest capitol. Și versetul care stabilește cu adevărat tonul pentru tot ce urmează este versetul 11. „În ziua aceea, nu veți mai fi de rușine.” Și vom vedea din nou expresia „În ziua aceea” în textul nostru de azi seară. Și astfel, ceea ce Dumnezeu promite să facă aici este să spună: „Voi îndepărta toată rușinea voastră” – în acest caz, rușinea binemeritată – „Voi îndepărta toate acestea și vă voi binecuvânta așa cum niciodată nu v-ați imaginat.” Acolo vom merge săptămâna viitoare.

Așadar, iată punctul principal al mesajului lui Sofonie. Rușinea se încheie atunci când îl adorăm pe Dumnezeu fără nicio rezervă pentru ceea ce a făcut El în executarea niciunui judecăț asupra noastră, astfel încât să nu avem nicio frică în prezența Lui. Rușinea se încheie atunci când îl adorăm pe Dumnezeu fără nicio rezervă pentru ceea ce a făcut El în executarea niciunui judecăț asupra noastră, astfel încât să nu avem nicio frică în prezența Lui. Și acești „niciunui” vor forma cele trei titluri ale noastre. Deci, în versetul 14, Nicio rezervă. Versetul 15, Nicio judecată. Și versetul 16, Nicio frică.

Nicio rezervă

Priviți împreună cu mine din nou la versetul 14 – Nicio rezervă. „Cântați în glas tare, fiica Sionului; strigați, Israele! Bucurați-vă și veseliti-vă din toată inima, fiica Ierusalimului!” Cum am menționat chiar înainte de aceasta, n-am auzit decât vești proaste și apoi ați găsit acest verset aruncat chiar în mijlocul tuturor acestora. Și acest verset vine ca un fel de surpriză. „Strigați; bucurați-vă” – limbaj care depășește un pic ceea ce este normal, ceea ce am putea chiar numi cult în stil presbiterian. Noi avem dificultăți în a ne gândi la un astfel de cult. Acum, sunt foarte multe lucruri pe care le iubesc în tradiția noastră în ceea ce privește teologia reformată și cultul, dar dacă suntem onești cu noi înșine, nu facem foarte bine lucrul acesta vesel. Sau o facem? Pentru că, vedeți, am fost la meciuri de fotbal cu voi și asta mă amintește de a merge la meciuri de fotbal cu prietenii mei de acasă, unde aveam un frate de fraternitate la facultate care era cel mai blând om și îl puneai pe sâmbăta dimineața în Stadionul Williams-Brice din Carolina de Sud și se transformă într-un animal! Putea striga și dansa și aplauda și-și ridica vocea ca și cum n-ar fi fost nimic!

Cum să ne raportăm la Dumnezeu

Și punctul meu este acesta. Când ne uităm la evenimente sportive și echipa noastră câștigă – nu am nevoie să vă spun cum arăta când Ole Miss a învins Alabama, sau, aici oportunitatea egală, sau când Statul a învins Ole Miss în acest an. Am văzut multă bucurie de ambele părți. Și când se întâmplă acest lucru, toți pierdem orice reținere. Pierdem simțul nostru de proprietate atunci când echipa noastră câștigă. Și asta spune profetul aici. Profetul spune că atunci când se întâmplă acest lucru, când înțelegem ce face Dumnezeu, când ne vine în inimă, acesta este rezultatul – bucurie generală; cântând; bucurându-ne de ceea ce a făcut Dumnezeu. Și aici este întrebarea. Ce este în viața noastră care ne provoacă bucurie în acest moment? De ce suntem fericiți? Și Dumnezeu spune: „Unul dintre lucrurile pe care le fac este să iau acele bucurii pe care le experimentați”, care sunt bune și minunate și nu este nimic rău în a fi entuziasmați de o echipă sportivă, dar El spune că acestea sunt indicii către o realitate mai mare. „Așa vreau să răspundeți la Mine. Așa vreau să vă raportați la Mine.” Asta spune Dumnezeu lor. „Vreau să aveți acest fel de bucurie despre ceea ce fac în viața voastră.”

Și observați când este momentul în care Dumnezeu le poruncește să facă acest lucru. Nu este atunci când totul merge bine. Toate acestea sunt promisiuni despre ceea ce Dumnezeu urmează să facă. Toate acestea sunt lucruri care sunt în viitor. Acestea încă nu s-au întâmplat. Și astfel Dumnezeu spune: „În timp ce așteptați, în mijlocul tuturor lucrurilor care se destramă, Israele, bucurați-vă!” Este oare acest lucru contraintuitiv sau ce? Și iată ce spune El către noi. El spune: „Ce vă face cea mai mare rușine? Este ceva din trecutul vostru? Este ceva ce ați spus la o petrecere de cină? Este modul în care v-ați comportat când eram în oraș și erau martori? Ce vă face cea mai mare rușine?” Pentru Israel, a fost abandonarea lui Dumnezeu. Ei L-au părăsit. Au mers în altă parte și au spus: „Vom merge după idoli.” Și Dumnezeu spune: „Nu sunt încă gata cu voi. Și în mijlocul procesului Meu de a trata rușinea voastră” – și vom vorbi despre asta într-un moment – El spune: „În timp ce așteptați, bucurați-vă.” Voi și cu mine putem avea bucurie acolo unde suntem chiar acum, în seara asta. Aceasta este o promisiune minunată. Așadar, vedem în primul rând că Dumnezeu ne cheamă să-L iubim și să-L adorăm și să ne bucurăm de El fără rezerve. Fără rezerve. Abandonarea fără rezerve în bucuria lor de Dumnezeu.

Fără Judecată

În al doilea rând, priveşte versetul 15 la Fără Judecată. „Domnul a îndepărtat judecăţile împotriva ta; El a înlăturat pe vrăjmaşii tăi. Împăratul lui Israel, Domnul, este în mijlocul tău; nu vei mai teme niciodată de rele.” De ce ar trebui să ne bucurăm? Profetul spune: „Pentru că am îndepărtat judecăţile interne împotriva ta şi piedicile externe ale bucuriei de Mine.” Ai văzut acel limbaj acolo? „Domnul a îndepărtat judecăţile împotriva ta.” Vezi, aceasta este simţirea interioară de vină şi ruşine pe care o avem cu toţii. Ştim, în mod intuitiv, fiind creaţi după chipul lui Dumnezeu, că nu suntem acolo unde ar trebui să fim cu El, fără Isus. Toţi avem acest tip de anxietate adânc înrădăcinată. Încercăm să o mascăm în diferite moduri. Nu ştim cu adevărat ce să facem cu ea până când Dumnezeu nu ne deschide ochii. Ştim că nu suntem sfinţi. Ştim că ar trebui să ne simţim ruşinaţi înaintea lui Dumnezeu. Simţim aceasta. Şi Dumnezeu spune: „Voi îndepărta aceasta.”

Şi apoi El merge la cauzele externe. El spune: „Voi îndepărta toţi vrăjmaşii tăi. Oricine este o ameninţare pentru tine, Israele, voi îndepărta.” Acum gândeşte-te la aceasta în legătură cu ruşinea. Oamenii care au cauzat ruşine în viaţa noastră ar putea fi vrăjmaşii noştri sau nu. Punctul este însă acelaşi. Ce promite Dumnezeu aici este să îndepărteze orice lucru extern nouă care ne poate cauza ruşine. Cu alte cuvinte, promisiunea este că nu vor mai fi martori pentru că nu va mai fi nici un motiv de ruşine. Asta face Dumnezeu, pentru că ruşinea este în esenţă o realitate creată de alţii.

Pacea adevărată

Și când Dumnezeu spune acest lucru pentru noi, El ne cere să reflectăm la faptul că toți noi, din cauza acestor amenințări la adresa noastră – fie ele de la alții, de la dușmani, de la cei care ne rușinează, orice ar fi – El spune că acest lucru ne conduce să fim îngrijorați cronic. Nu ne îngrijorăm foarte mult? Oare rușinea nu ne face să ne îngrijorăm? Poate ai fost rușinat devreme în viață și pentru tot restul vieții tale te-ai întrebat: „Oare vreodată voi fi acceptat? Oare vreodată voi face parte din echipă? Oare vreodată voi fi suficient de bun?” Și acest lucru duce din nou la anxietate. Ne îngrijorăm dacă suntem în siguranță. „Oare voi fi rănit fizic, emoțional de către o altă ființă umană? Ce se va întâmpla?” Îngrijorare, îngrijorare, îngrijorare. Și iată ce spune Dumnezeu. El spune că poți avea o pace reală, o bucurie reală, ceea ce toată lumea caută și atât de puțini găsesc. El spune că aceasta este disponibilă, la cerere, pentru noapte.

Și observați cum o pune El acolo. El spune: „Nu vei mai teme niciodată de rău.” Ești speriat de rău? Eu sunt. Nu știu ce este. Mă găsesc pe mine însumi devenind din ce în ce mai anxios cu cât copiii mei cresc. Ați fost părinți mult mai mult timp decât mine; puteți să-mi spuneți cum să fac față acestui lucru! Dar cu cât copiii mei cresc, cu atât mai mult găsesc că îmi tem de tot răul care există în lume și mă îngrijorez pentru ei. Și da, mă pocăiesc și cer Domnului ajutor, dar este acolo cu mine când mă trezesc dimineața. Și asta este ceea ce Dumnezeu spune despre noi. Marea promisiune este să nu mai temem niciodată de rău. Putem să încetăm să ne îngrijorăm și să nu mai fim speriați și să experimentăm pacea lui Dumnezeu. Ne vom întoarce la asta la sfârșit, de asemenea.

Atunci observați ce spune Dumnezeu acolo. El spune „Regele lui Israel, Domnul, este în mijlocul vostru.” Aceasta era marea speranță a lui Israel, nu-i așa? Dacă citiți înapoi prin Vechiul Testament, începeți și citiți Geneza - cum a apărut rasa umană, și apoi se restrânge la Avraam și apoi Dumnezeu cheamă acest popor și apoi sunt robi. Și apoi El îi scoate din sclavie și trăiesc în afara legăturilor Egiptului. Și ce încep ei să spună? „Vrem un rege ca națiunile din jurul nostru!” Și Dumnezeu spune: „Nu, nu vreți, pentru că acel rege va robi pe fii voștri și va merge foarte rău pentru voi. Și de ce vreți un rege când Eu sunt Regele vostru?” Și totuși ei spun: „Nu, nu, dați-ne un rege!” Și așa El le dă un rege. Și iată-ne, cam la patru sau cinci sute de ani după ce Israel a avut un rege, și să vedem cum se descurcă. Regatul este împărțit între nord și sud; au fost multiple revolte și rebeliuni. Chiar și omul după inima lui Dumnezeu a eșuat într-un mod atât de magnific încât Dumnezeu a blestemat restul casei lui și copiii din linia lui de succesiune pentru adulterul și crima lui! Nu merge bine deloc pentru Israel! Și așa această promisiune este: „Eu vin la voi. Voi fi Regele vostru așa cum v-am promis întotdeauna că voi fi.”

Acestea Nu Sunt Doar Cuvinte

Îmi amintește de o poveste pe care am citit-o recent despre o femeie care era căsătorită, avea doi copii și un căsnicie grozavă, după toate aparențele. Și într-o zi, pur și simplu s-a ridicat și a plecat. A spus: „Nu mai pot face asta” și a plecat. Soțul ei a fost zdrobit și a continuat să o sună, cu copiii la telefon, și a spus: „Vorbește-le măcar”. Și ea doar închidea. Așa că, până la urmă, a reușit să o localizeze și să afle unde se află și, cu o cheltuială imensă pentru el însuși – financiar, emoțional, fizic, în toate celelalte – o găsește și vine la ea și spune: „Te iubesc. Te rog, întoarce-te!” Și ea s-a prăbușit în brațele lui. Și el a spus: „Te-am sunat. Am scris scrisori. De ce nimic din toate aste n-a avut vreun impact?” Ea a spus: „Înainte, erau doar cuvinte. Apoi ai venit tu.”

Și asta li se promite lui Israel aici. Nu sunt doar cuvinte. „Domnul, Împăratul vostru, va veni în mijlocul vostru.” Și dorința lui Israel pentru un împărat este și dorința noastră, nu-i așa? Trăim într-o epocă fracturată, dezarticulată, deconectată. Nu-i interesant că, odată cu epoca celei mai mari capacități de comunicare între smartphone-urile noastre, computerele și iPad-urile noastre, suntem cea mai deconectată epocă relațională care a existat vreodată. Și tânjim să avem pe cineva care să ne spună încotro să mergem, cum să ajungem acolo, cum arată când ajungem acolo. Tânjim după un împărat. Tânjim după cineva care să ne spună ce să facem, dar, din cauza păcatului, în același timp, nu vrem ca nimeni să ne spună ce să facem. În ziua noastră, avem o neîncredere profundă în autorități. S-ar putea ca tu să fi fost abuzat de cineva aflat în poziție de autoritate. S-ar putea să fi suferit la mâinile cuiva într-o poziție de autoritate. Asta e real. Dar, în inimile noastre, toți resimțim autoritățile deasupra noastră. Și Dumnezeu spune: „Eu sunt un Împărat în care poți avea încredere. Voi veni la tine. Nu sunt ca și celelalte autorități. Nu te voi dezamăgi. Eu sunt Cel care vine la oamenii rușinați pentru a merge pe drumul lor alături de ei.”

Fără teamă

Și asta ne conduce la ultimul nostru verset aici, versetul 16. Fără teamă – a treia noastră rubrică. „În ziua aceea, în Ierusalim se va spune: ‘Nu te teme, Sioane; să nu ți se slăbească mâinile’.” Ce este „ziua aceea”? Citim despre asta tot timpul în Vechiul Testament, „în ziua aceea; în ziua aceea.” Cred că aici are o trimitere specifică. Gândiți-vă la asta în felul acesta. Dacă stai și privești munții dintr-o latură, ei arată ca niște vârfuri așa – în sus și în jos. Dacă stai pe unul dintre ei, toți arată ca un singur vârf de munte. Așa privea Zaharia venirea lui Isus în viitor. Așadar, venirea lui Isus este ca acel prim vârf de munte cel mai aproape de el; prima venire a lui Isus. A doua venire a lui Isus este ca acel vârf de munte în depărtare. Și el le pune pe amândouă laolaltă în timp ce privește coridoarele timpului. Și spune: „Este o zi care vine când toate acestea vor lua sfârșit” și acea zi a început odată cu prima venire a lui Isus. El a inaugurat împărăția. El a adus pe Dumnezeu aproape. El a venit la noi. Nu mai erau doar cuvinte; era prezență. Era Isus, care este Dumnezeu cu noi. Și apoi se uită înainte spre acea zi pe care o așteptăm cu toții aici. Ziua aceea când toate acestea care sunt acum sub formă de promisiune vor deveni realitate. Când credința va face loc vederii și vom vedea cu ochii noștri toate lucrurile pe care profetul ni le arată acum în imagini și umbre. Acea zi mare, când toate lucrurile care ne fac să fim îndepărtați de Dumnezeu, să ne rușinăm în prezența Lui, să ne rușinăm în prezența altora, vor fi gone, gone, gone. El spune: „În ziua aceea, se va spune: ‘Nu te teme’.”

Nu Disperați

Și observați cum o spune El. „Să nu slăbească mâinile voastre.” Un comentator explică în felul următor. El spune: „Mâinile care se lasă în jos descriu în Scriptură o deznădejde în legătură cu circumstanțele care face o persoană să nu poată funcționa.” O deznădejde în legătură cu circumstanțele care face o persoană să nu poată funcționa. Ați simțit vreodată așa? Ați privit vreodată la viața voastră, poate v-ați uitat la rușinea din viața voastră, și ați zis: „Nu vreau nici măcar să mă scol din pat dimineața asta”? Dumnezeu știe despre asta. El spune că asta înseamnă să ai mâini slabe. Și El spune: „Să nu slăbească mâinile voastre.” De ce? Din cauza a ceea ce El va face în ziua aceea. Știți care a fost „să nu” preferat al lui Isus? Am putea să ne gândim la multe lucruri. Cred că uneori ne facem o idee greșită despre Isus ca despre un fel de om care se bucură de a spune „să nu faci” mereu și în toate. El a avut multe de spus despre asta. Dar „să nu” lui preferat a fost: „Să nu te temi. Să nu-ți fie frică.” Asta a spus El să nu facem mai mult decât orice altceva, în împlinirea acestui verset. Și Dumnezeu spune: „Când vine deznădejdea, când nu simți să te scoli, când ești zdrobit de circumstanțele tale,” El spune: „Nu te descuraja. Vine o zi când nu va mai fi deznădejde. Gândiți-vă la asta. Trăiți în baza ei.” Ne vom întoarce la asta într-o clipă.

Ce înseamnă toate acestea? Am spus că vom reveni la toate acestea imediat. Iată momentul. Ce înseamnă toate acestea? Cum îl vedem pe Isus aici? Cred că există foarte multe moduri. Ceea ce nu putem rata este că Dumnezeu și-a ținut promisiunea față de noi aici, în venirea lui Cristos. Putem începe să ne concentrăm asupra Lui, în loc de povestea și narațiunea pe care rușinea ni le spune. Putem începe să ne concentrăm asupra vieții Lui, viața Lui perfectă. Viața Lui care L-a condus în cele din urmă la cruce, dar o viață de iubire și compasiune și răbdare și blândețe față de oamenii rușinați ca noi. Dacă vă întrebați dacă cineva înțelege rușinea voastră, este El. Și dacă vă întrebați dacă Dumnezeu vă iubește, dacă vă simțiți lipsit de valoare, dacă simțiți că nu aparțineți, Isus spune: "Ați aparține. Aparțineți Mie. Am venit pentru voi." El vine la noi și apoi Isus este Cel care, mai specific, înlătură frica noastră. Cum a putut Dumnezeu să facă aceste promisiuni? „Nu veți mai fi niciodată, niciodată speriați." Pentru că ceea ce trebuie să temem cel mai mult, Isus a luat în locul nostru. El este Împăratul în mijlocul nostru care a fost promis, nu-i așa? El este Împăratul împăraților și Domnul domnilor. El s-a născut Împăratul iudeilor. Chiar și Irod a auzit despre asta, conducătorul păgân. Dar El este un Împărat care se arată și nu arată ca alți împărați. El este un Împărat care se arată în slăbiciune, în suferință și în cele din urmă El moare gol și rușinat.

De ce? Pentru că de când prima pereche din grădină a fost goală și rușinată, toți am simțit acea rușine. Toți am cauzat acea rușine în viața cuiva. Și a fost nevoie de al doilea și mai mare Adam, Isus, să intre în rușinea noastră, să-și ia goliciunea noastră, așa cum ar fi, asupra Lui și să moară pe acea cruce pentru a „suporta rușinea și batjocura noastră." Acesta este motivul pentru care nu putem avea frică. Cea mai mare frică pe care ar trebui să o avem vreodată este frica de judecata lui Dumnezeu pe care toți o merităm pe bună dreptate, pe care Israel a meritat-o pe bună dreptate. Și când Dumnezeu promite: „Voi face o cale ca aceasta să nu mai fie o frică pentru voi niciodată", aceasta se împlinește în Cristos, în prima Lui venire. Zephaniah 3:17

Rușinea nu moare ușor, nu-i așa? Nu poți să o faci să dispară pur și simplu. Nu putem să ne gândim doar la gânduri fericite. Trebuie să știm că cineva este cu noi în mijlocul ei. Și din nou, asta se referă la Isus. El se bucură să primească oamenii cu multă rușine. Rușine corectă sau incorectă. El se bucură să primească idolatri, oameni auto-suficienți; oameni care au greșit din nou și din nou și din nou și continuă să o facă. El spune: „Veniți la Mine. Eu sunt Cel care primește oameni ca voi. Nu sunteți singuri și nu veți fi niciodată.” Acesta este motivul pentru care nu putem fi niciodată speriați din nou.

Nu mai este nevoie să ne prefacem

Acesta este unul dintre modurile în care putem lupta împotriva rușinii și a îngrijorării atunci când ne dăm seama că Isus înlătură toată frica din viețile noastre. Și când El face asta, El ne transformă într-un popor pe care alți oameni nu au nevoie să-l fie frică. Aceasta este una dintre problemele cu care ne luptăm ca creștini în biserică, nu-i așa? Ne prefacem mult. Iar problema cu prefăcătura este că te faci bine la ea. Dar Dumnezeu cunoaște inimile noastre, nu-i așa? Și El spune: „Nu mai aveți nevoie să vă prefaceți.” Nimeni aici nu are nevoie să se teamă să lase pe toată lumea să știe că a greșit. Bine? Toți am greșit. În fiecare săptămână! În orice moment! Și de fiecare dată când o fac, de fiecare dată când o văd în viața altcuiva ca pastor, sunt amintit de marea harului Său și de răbdarea Lui pentru păcătoși și eșecuri ca toți cei care mă privesc și ca omul care stă și vorbește înaintea voastră. Toți, toți, toți am greșit. Și Dumnezeu spune: „Am pus pe Fiul Meu să sufere rușinea în locul vostru, astfel încât să nu trebuiască niciodată să o înfruntați.” Și când înțelegem asta, când se scufundă adânc în inimile noastre, devenim oameni pe care alții nu au nevoie să-l fie frică. Și asta este moartea rușinii, când avem acest fel de cultură.

Așadar, cum pune Isus capăt rușinii noastre, în mijlocul nostru? Rușinea exercită autoritate asupra noastră, nu-i așa? Este îngrozitoare. Gândiți-vă la asta în felul acesta. Câte lucruri ați făcut în această săptămână care au fost motivate de rușine? Aveți o amintire din trecut și ea a influențat o decizie pe care ați luat-o. Ați spus: „Nu voi face asta pentru că îmi amintesc cum se simte și voi face asta în schimb pentru că nu vreau să mă întorc la acel moment.” Ea exercită autoritate asupra noastră și trăim vieți profund frustrate, anxioase. Iar ceea ce face Isus este să vină și să spună: „Eu sunt Cel care aduce acea zi în prezent.” Cum va muri rușinea în viețile noastre? Când realizăm din ce în ce mai mult că învierea lui Cristos a fost doar primul episod al unui eveniment. Mergeți cu mine aici. Învierea lui Cristos a fost primul episod al unui eveniment, un eveniment care a zguduit lumea, care a schimbat lumea, și în mijlocul căruia trăim. Și când El se va întoarce și vom fi însuflețiți din morți, asta este doar al doilea episod al acelui eveniment care a început la Calvaria, în urmă cu 2.000 de ani. Și în timp ce trăim așteptând acel moment, asta a vrut să spună Pavel când a zis: „Omul nostru exterior se desface, dar omul nostru interior se reînnoiște zi de zi.” Cu ce? Cu puterea de înviere a Duhului Sfânt.

devine

Așadar, cum pune Isus capăt rușinii noastre, în mijlocul nostru? Rușinea exercită autoritate asupra noastră, nu-i așa? Este îngrozitoare. Gândiți-vă la asta în felul acesta. Câte lucruri ați făcut în această săptămână care au fost motivate de rușine? Aveți o amintire din trecut și ea a influențat o decizie pe care ați luat-o. Ați spus: „Nu voi face asta pentru că îmi amintesc cum se simte și voi face asta în schimb pentru că nu vreau să mă întorc la acel moment.” Ea exercită autoritate asupra noastră și trăim vieți profund frustrate, anxioase. Iar ceea ce face Isus este să vină și să spună: „Eu sunt Cel care aduce acea zi în prezent.” Cum va muri rușinea în viețile noastre? Când realizăm din ce în ce mai mult că învierea lui Cristos a fost doar primul episod al unui eveniment. Mergeți cu mine aici. Învierea lui Cristos a fost primul episod al unui eveniment, un eveniment care a zguduit lumea, care a schimbat lumea, și în mijlocul căruia trăim. Și când El se va întoarce și vom fi însuflețiți din morți, asta este doar al doilea episod al acelui eveniment care a început la Calvaria, în urmă cu 2.000 de ani. Și în timp ce trăim așteptând acel moment, asta a vrut să spună Pavel când a zis: „Omul nostru exterior se desface, dar omul nostru interior se reînnoiște zi de zi.” Cu ce? Cu puterea de înviere a Duhului Sfânt.

Deci, ce face Isus pentru a pune capăt rușinii noastre? El spune: „Ați fost înviat împreună cu Mine! Nu mai sunteți cine ați fost. Nu sunteți definiți de ceea ce a fost rușinea în trecutul vostru. Sunteți acum definiți ca cineva care este în interiorul vostru, izbucnind cu viața de înviere pe care într-o zi întreaga creație o va vedea.” Puterea învierii lui Hristos nu este doar un miracol pe care îl sărbătorim de Paște. Ea este o realitate zilnică pe care trebuie să o apropriem prin credință, pentru a trăi pentru Hristos și a ucide orice ne îndepărtează de bucuria de a-L avea pe El. Foarte simplu spus, fiindcă predicatorilor le place să înmulțească cuvintele, trăiți din viitor în prezent, chiar acum. Aceasta este una dintre principalele căi prin care Isus va face față rușinii voastre. El spune: „V-am definit în viitor ca o ființă înviată” și aceasta este o realitate prezentă prin credință și prin puterea Duhului Sfânt, pentru ca voi să puteți schimba și eu să pot schimba. Acolo trăim. Aceasta este povestea pe care Isus ne-o spune. Povestea adevărată.

O altă poveste trebuie să înceapă

Și așa că întrebarea pentru toți noi în această săptămână este: cui o să ne ascultăm? Rușinea din trecut, alte voci care ne spun o narațiune, sau Dumnezeu, Isus, care ne spune o altă poveste? Cui o să ne ascultăm? Oricine vom asculta va determina modul în care vom trăi. Mă reamintește de o scenă dintr-una din piesele mele preferate, Les Miserables de Victor Hugo. Există această scenă incredibilă în care fostul condamnat, Jean Valjean, primește iertare de la episcop. El furase, episcopul îl luase la el, el fură argintul episcopului. Polițiștii vin și sunt gata să-l ia pe Jean Valjean, dar episcopul spune: „Nu, nu, nu. De fapt, i-am dat voie să-l împrumute.” Și Valjean îl întreabă: „De ce?” Și el spune: „Te iert.” Și Valjean este atât de copleșit de iertarea episcopului încât cântă această melodie frumoasă: „Ce am făcut?” Și ideea acestei melodii este că el urmează să conducă o viață nouă. Și ultimele linii ale acestei melodii surprind ceea ce cred că Zephaniah încearcă să ne spună în seara asta. Ele sună astfel: „Mă întind, dar cad, și noaptea se închide. Și privesc în golul vârtejului păcatului meu. O să scap acum din lumea lui Jean Valjean. Jean Valjean nu este nimic acum, o altă poveste trebuie să înceapă.”

Acesta este mesajul crucii. Pentru toți noi și toată rușinea noastră, o altă poveste trebuie să înceapă. Și iată vestea bună. Ea a început acum 2.000 de ani. Putem spune împreună cu Valjean: „Acela vechi suntem nimic acum, pentru că o altă poveste a început în Cristos.” Sfârșitul acestei povești este învierea – trecută și viitoare. Și sfârșitul acestei povești, deci, este sfârșitul rușinii. Să ne rugăm. Zephaniah 3:17

Tată, în seara aceasta simțim acest lucru atât de puternic. Simțim rușinea noastră și avem nevoie de o altă poveste care să o înlocuiască. Și ne bucurăm că, atunci când ascultăm Cuvântul Tău, nu auzim gândurile unui mistic antic din Orientul Apropiat. Auzi cuvintele Tale care ne-au redefinit, ne-au dat viață nouă și, prin urmare, ne-au dat o poveste adevărată prin care putem trăi pentru tot restul vieții noastre. Fă ca aceasta să devină o realitate pentru noi în această săptămână, ne rugăm, în numele lui Isus, amin.