Robul voinței

Robul Voii

Secțiunea 2: Erasmus Dezvăluit ca Sceptic

De Martin Luther

Acest articol se bazează pe traducerea făcută în 1823 de Edward Thomas Vaughan. Limbajul a fost modernizat cu ajutorul CoPilot AI, cu modificări suplimentare și aprobarea finală a personalului editorial al Thirdmill.

Să vorbim despre afirmația dvs.—nu doar despre voința liberă, ci despre doctrina religioasă în ansamblu—unde spuneți că, dacă autoritatea absolută a Scripturii și a decretelor Bisericii nu ar sta în cale, ați fi bucuros să vă alăturați scepticilor, deoarece sunteți atât de frustrat de afirmații.

Această frază—“autoritatea absolută și decretele Bisericii”—este alunecoasă. Sunăți evlavios față de Scriptură și Biserică, dar implicați că ați prefera să fiți liber să îmbrățișați scepticismul. Ce fel de creștin vorbește așa? Dacă vă referiți la doctrine neimportante, atunci sigur, mulți oameni și-ar dori libertatea de a le pune la îndoială. Nu e nimic nou.

De fapt, cei mai mulți creștini exercită deja această libertate atunci când resping dogmatismul rigid. Cu excepția cazului în care, așa cum sugerează cuvintele dvs., credeți că, în general, creștinii se agăță de doctrine lipsite de valoare și se certă prostește pe ele. Dar dacă vorbiți despre credințe esențiale, atunci a spune că doriți să nu trebuiască să afirmați nimic este profund tulburător. Un adevărat creștin ar spune: “Departe de a mă alătura scepticilor, mă străduiesc să stau ferm în cuvântul lui Dumnezeu, afirmând ceea ce el învață—și chiar și în chestiuni neesențiale, îmi propun să fiu încrezător. Ce e mai mizerabil decât nesiguranța?”

Apoi adăugați: “Mă supun bucuros judecății mele la toate acestea, fie că le înțeleg sau nu.” Chiar așa, Erasmus? Nu e suficient să te supui Scripturii? Trebuie să te predești și decretelor Bisericii? Spuneți că Biserica poate porunci ceea ce Scriptura nu face? Dacă da, unde e libertatea de a judeca doctrina, așa cum instruiește Pavel în 1 Corinthians 14:29? Se pare că vă opuneți ideii de a judeca decretele Bisericii, dar Pavel insistă asupra ei.

Această nouă umilință a ta — supunerea oarbă față de autoritatea umană — ne privează de dreptul de a evalua doctrina. Unde cere Scriptura acest lucru? Și ce creștin ar spune: „Mă supun, chiar dacă nu înțeleg”? Profesați credințe fără să le înțelegeți. Dar Scriptura condamnă pe cei care nu înțeleg ceea ce pretind că cred. Cum poate cineva să creadă cu adevărat fără să înțeleagă?

Se pare că sugerezi că credința nu necesită certitudine. Dar dacă „a înțelege” înseamnă a înțelege pe deplin ceva, atunci înțelegerea parțială nu este suficientă. Nu poți pretinde că înțelegi o parte din Dumnezeu fără să înțelegi totul despre El. Mai întâi trebuie să înțelegem pe Dumnezeu înainte de a putea înțelege orice altceva în creație.

În cele din urmă, cuvintele tale implică faptul că credința nu are importanță — atâta timp cât pacea este menținută. Când reputația, siguranța sau bogăția sunt în pericol, se pare că susții ideea de a repeta ceea ce spun alții: „Ei afirmă, eu afirm; ei neagă, eu neagă”. Reduceți doctrina creștină la o simplă opinie filozofică, care nu merită să fie apărată pentru că doar provoacă conflicte. Vă prezentați ca un făcător de pace care vrea să reducă la tăcere ambele părți, sugerând că ne luptăm pentru nimic. Acesta este mesajul real din spatele cuvintelor tale, Erasmus — și bănuiesc că știi ce spun eu fără să o spun.

Cu toate acestea, voi lăsa aceste cuvinte deoparte deocamdată, cu condiția să nu le repetați. Dar fiți atenți la Duhul lui Dumnezeu, care vede dincolo de limbajul politicos și examinează inima. Am spus acest lucru pentru a vă descuraja să ne acuzați că suntem rigizi sau prea afirmați. Abordarea dvs. sugerează că adăpostiți spiritul lui Lucian sau al vreunui epicurean care nu crede în Dumnezeu și își bate joc de cei care cred. Să fim afirmați, pasiunii pentru adevăr și să nu ne rușinăm de el. Puteți continua să favorizați scepticii și academicienii dvs. — până când Cristos vă cheamă la ceva mai mare.

Duhul Sfânt nu este un sceptic. El nu a scris opinii vagi pe inimile noastre, ci adevăruri ferme, înrădăcinate în viață — adevăruri mai certe decât orice am experimentat.

Acum, să trecem la un alt punct. Susțineți că unele doctrine creștine sunt esențiale, iar altele nu; unele sunt ascunse, iar altele sunt revelate. Repetați doar ceea ce spun alții sau încercați să impresionați prin retorică? Invocați cuvintele lui Pavel —Romans 11:33) — și pe cele ale lui Isaia —Isaiah 40:13).

Este ușor să spui aceste lucruri atunci când scrii pentru publicul larg, nu direct lui Luther. Dar sper că încă mai recunoașteți lui Luther o anumită înțelegere a Scripturii. Dacă nu, mă voi asigura că o faceți.

Permiteți-mi să fac o distincție: Dumnezeu și cuvântul scris al lui Dumnezeu nu sunt același lucru — la fel cum Creatorul și creația Sa sunt distincte. Desigur, multe lucruri sunt ascunse în Dumnezeu. El însuși spune acest lucru: Matthew 24:36), Acts 1:7), John 13:18), și 2 Timothy 2:19).

Dar unii filozofi — și aici îi ecouați — susțin că Scriptura însăși conține doctrine ascunse. Ei nu și-au dovedit niciodată acest lucru. Niciodată nu au arătat un singur exemplu care să susțină afirmația lor. Și totuși, aceste idei i-au descurajat pe oameni să citească Scriptura și au făcut-o să pară irelevantă — astfel încât ereziile filozofice ale lui Satan să poată prinde rădăcină în Biserică.