Rolul și Rezultatul Apocalipsei

De Dr. Neil Neilson

Pentru aproape toți cei 34 de ani de căsătorie - și chiar pentru câțiva ani înainte de asta - am scris un poem de Ziua Sfântului Valentin pentru soția mea.

Nu vă entuziasmați prea tare.

Fiecare a fost pe tema iubirii mele pentru ea, marcând anii de căsătorie cu diverse teme, forme și stări. Unele au fost serioase, altele amuzante. Dar un lucru a fost comun tuturor: sunt cu adevărat poezii proaste.

Și iată versiunea acestui an, pe care ea o va vedea pentru prima dată marți seara. Nu o puteți vedea. Și când o va vedea, ea va îngădui cu milă săparea poetică a simțului ei. Ea este o poetă excelentă - o poetă adevărată - și se va bucura și va aprecia. Și cu un ton ironic în vocea ei, ea chiar o va analiza ca și cum ceea ce am scris merită un fel de atenție shakespeariană.

Și asta ne aduce la Psalmii 19, despre care C. S. Lewis a scris,

“Eu consider că acesta este cel mai mare poem din Psalter și una dintre cele mai mari lirice din lume.”

Cu alte cuvinte, este mai bun decât al meu.

Există aici atât de multe de calitate literară adevărată, în special elementele distinctive ale poeziei ebraice: ritm, structuri paralele de sens și metafore și similitudini provocatoare. După cum notează și Lewis, aceste elemente distinctive sunt, în providența lui Dumnezeu, capabile să supraviețuiască traducerii în alte limbi - spre deosebire de rimă, care este aproape imposibil de tradus. Și astfel, chiar și în engleză, putem aprecia măreția și frumusețea acestui poem.

Dacă sunteți interesat să explorați calitățile literare și poetice ale Psalmilor în continuare, recomand cu siguranță Reflections on the Psalms de C. S. Lewis și Words of Delight: A Literary Introduction to the Bible de Leland Ryken. Trebuie să adaug că Dr. Ryken a servit ca consultant literar pe tot parcursul procesului de traducere a English Standard Version a Bibliei, pe care cred că îl aveți în mâinile voastre dimineața aceasta.

Dar Psalmul 19 nu este doar o piesă magnifică de artă poetică. Este și un psalm care prezintă poporului lui Dumnezeu o modalitate de a înțelege măreția și frumusețea revelației Sale despre Sine - atât în natură, cât și în Scripturi - și apoi ne arată care ar trebui să fie răspunsul nostru adecvat la o asemenea adevăr măreț.

Această comoară, așa cum o veți vedea frumos prezentată - și sunt recunoscător pentru modul în care este aranjat în buletinul nostru de dimineață - vine în secțiuni.

Versetele 1-6 prezintă ceea ce este în mod obișnuit numit revelația generală a lui Dumnezeu.

Versetele 7-11 prezintă ceea ce este în mod obișnuit numit revelația specială a lui Dumnezeu.

Versetele 12-14 prezintă efectul puternic, mântuitor, sanctificator pe care Dumnezeu intenționează să-l aibă pentru noi ca rezultat al acelei revelații.

Iată o declarație inițială a liniei melodice a psalmului, astfel încât, în timp ce ascultați, să o puteți urma:

Studiul și bucuria în revelația generală a lui Dumnezeu provoacă în mod corespunzător studiul și bucuria în revelația specială a lui Dumnezeu - și ambele ne provoacă în mod corespunzător, în cele din urmă, să ne bucurăm de evanghelie și de roadele evangheliei în viața noastră.

Aici aflăm cum Dumnezeu intenționează ca lumea Sa și Cuvântul Său să ne conducă în cele din urmă la mântuire.

În primul rând, deci, în versetele 1-6, psalmistul vorbește despre mărturia fără cuvinte a lui Dumnezeu în și prin creația Sa. Aceasta este numită în mod obișnuit revelația generală - uneori denumită "cartea lumii". Iar punctul principal al psalmistului este că cerurile, și prin implicație toate lucrurile create, mărturisesc despre Creatorul lor.

După cum a spus James Boice, pastor de lungă durată la Biserica Presbyterian a Zecea din Philadelphia: cartea lumii oferă o revelație a existenței și puterii lui Dumnezeu atât de mare încât ar trebui să conducă fiecare ființă umană de pe fața pământului să-l caute pe Dumnezeu, să-l mulțumească pentru că l-a adus în existență și să-l închine.

Această glorie a lui Dumnezeu nu este ceea ce am putea numi glorie morală. Veți observa că numele lui Dumnezeu aici în ebraică este El, un nume foarte general care înseamnă Dumnezeu, Creator. Iar gloria aici nu se referă la glorie morală - atributele Sale cum ar fi dreptatea, mila, iubirea, bunătatea, harul. Ci se referă mai degrabă la existența, măreția și puterea Lui în crearea a tot ce există. Am cântat despre ea dimineața aceasta în mod minunat.

În Romani 1, Pavel spune că gloria creației lui Dumnezeu nu numai că inspiră cultul măreției Sale impresionante, ci este disponibilă pentru fiecare ființă umană de pe fața pământului. Puterea Sa veșnică și natura divină au fost văzute în mod clar, fiind înțelese din ceea ce a fost creat, astfel încât oamenii sunt fără scuză. Această panoramă magnifică a gloriei lui Dumnezeu în creație inspiră în mod corect cultul și uimirea - și aduce în mod corect condamnare pentru cei care refuză să recunoască Creatorul.

În mod interesant, pentru cei dintre noi implicați în educație - în special educația creștină - versetele 1-6 au implicații minunate pentru ceea ce facem în sala de clasă în diferite discipline. Aflăm aici că natura este demnă de a fi studiată; că este frumoasă, observabilă, inteligibilă. Nu suntem prinși în subiectivitatea propriei noastre minți. Putem observa tipare, regularitate, ordine. Le putem măsura. Putem identifica interacțiuni cauzale. Putem trage concluzii despre cum eforturile noastre ar putea afecta ceea ce există, în bine sau în rău.

Natura vorbește continuu - zi și noapte. Ea vorbește în mod universal - merge până la capetele pământului. Nu există o singură ființă umană oriunde care să nu aibă această mărturie fără cuvinte a lui Dumnezeu chiar în fața ochilor săi.

În cele din urmă, acest psalm încurajează nu numai studiul astronomiei, care pare a fi referirea specifică aici, ci toate capitolele „cărții lumii”. Vedem matematica și fizica — măsurarea, calculul, modelele, ordinea. Și am remarcat deja forma acestui psalm: este poezie, artă literară magnifică de înaltă calitate, cu metaforă, comparație, formă lirică și ritm.

Natura vorbește. Îmi place linia: soarele este ca un mire care iese din camera sa.

Și dacă observați în Biblie, introducerea spune: „Pentru maiestru de cântări” — acesta este destinat a fi un psalm pentru cântare.

Există o afirmare a artelor muzicale aici, de asemenea. Cu alte cuvinte, în sensul cel mai larg, ceea ce avem în aceste prime șase versuri nu este numai o mandat pentru a-l închina pe Marele Creator al universului, ci o afirmare — o afirmare glorioasă, cred — a tuturor vocațiilor noastre, a tuturor chemărilor noastre, care au ca materie primă materialele lumii create de Dumnezeu. Și realizarea unui astfel de dar, a unei astfel de creații în toată ordinea, utilitatea și varietatea sa, ar trebui să-i facă pe toți să-l laude pe Creator.

Așadar, când mergi la lucru mâine dimineață — sau chiar acum, în timp ce ești aici — te uiți în jur. Tot ceea ce vezi strigă gloria lui Dumnezeu. Fie că ești în afaceri sau medicină sau drept sau manufactură sau chiar și în slujire, oricare ar fi materialele și instrumentele meșteșugului tău, oricare ar fi principiile care guvernează utilizarea lor corectă, oricare ar fi beneficiile și roadele vocației tale — toate acestea declară gloria lui Dumnezeu. Și așa cum spune din nou Romani 1, ignorăm acea glorie pe propriul nostru pericol. Ce sărbătoare este aceasta a măreției și frumuseții lumii și a tot ce este în ea!

Dar psalmistul nu se oprește aici, pentru că acea imagine a revelației lui Dumnezeu încă nu este completă. Dumnezeu Se arată nu numai în mărturia fără cuvinte a creației Sale, ci și — și mult mai specific și profund — în Cuvântul Său, mărturia completă, Scripturile. Așadar, în al doilea rând, în versurile 7–11, psalmistul vorbește despre mărturia scrisă a lui Dumnezeu în Scripturi, adesea numită revelație specială, uneori denumită „cartea Cuvântului”.

Acum, trecerea de la versul 6 la versul 7 — ați observat că m-am oprit — a părut unora atât de bruscă încât au concluzionat că acestea trebuie să fi fost inițial două psalmi separați, cumva uniți artificial. De fapt, cred că este o dovadă că psalmistul a înțeles că aceste două subiecte — cartea lumii și cartea Cuvântului — sunt inevitabil și intim legate.

Ascultați cum C. S. Lewis descrie acea conexiune în termenii poeziei psalmului. Este o citare destul de lungă, dar merită să fie auzită. Lewis scrie:

Mai întâi se gândește la cer, cum ziua de zi parada pe care o vedem acolo ne arată splendoarea Creatorului său. Apoi se gândește la soare — bucuria nupțială a răsăritului său, viteza de neimaginat a călătoriei sale zilnice de la est la vest; în cele din urmă, la căldura sa, nu căldurile blânde ale climatului nostru, ci razele fără nori, orbitoare, tiranice, care bat în dealuri, cercetând fiecare colț. Fraza cheie pe care se bazează întreaga poezie este „nu există nimic ascuns de căldura acestuia”. Ea străpunge pretutindeni cu ardoarea sa puternică și curată. Apoi, deodată, în versul șapte, el vorbește despre altceva, care abia îi pare a fi altceva, pentru că este atât de asemănător soarelui care străpunge totul, care detectează totul. Legea este neîntinată, curată și veșnică — luminoasă, severă, dezinfectantă, exultantă. Cum a simțit soarele, poate în deșert, cercetându-l în fiecare colț al umbrei unde a încercat să se ascundă de el, așa simte legea, cercetând toate ascunzișurile sufletului său.

Și, desigur, Lewis are o bază biblică solidă aici. Îți amintești cuvintele din Evrei 4: Cuvântul lui Dumnezeu este viu și activ, mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri… deosebind gândurile și intențiile inimii. Și nici o creatură nu este ascunsă de vederea Lui. Soarele fizic, cu toată lumina lui cercetătoare și căldura lui arzătoare, ne îndreaptă în mod puternic spre strălucirea și mai puternică — infinit mai puternică — pătrunzătoare, albă-încinsă, judecătoare și mântuitoare a Cuvântului scris al lui Dumnezeu.

Este interesant: Am remarcat mai devreme că numele lui Dumnezeu în versetele 1-6 este El, numele cel mai general, care înseamnă Creator. Dar aici, în versetul 7, numele lui Dumnezeu se schimbă. Acum este Yahweh — Dumnezeul care face și ține promisiuni, care vorbește, al lui Avraam, Isaac, Iacov și David. Și acest Domn, Dumnezeul Iehova, a vorbit într-adevăr. El a vorbit în cuvinte care au fost înregistrate pentru noi în Scripturi, scrise pentru ca toate generațiile și toate popoarele și toate grupurile lingvistice din toate timpurile și locurile să aibă această mărturie scrisă în mâinile lor.

S-ar putea să știi că prima dată când orice ființă umană a scris cuvintele lui Dumnezeu — cel puțin așa cum îmi dau seama — a fost în Deuteronom 31, unde Moise și poporul sunt pe punctul de a intra în țara promisă și Moise înmânează conducerea lui Iosua. Și citim în Deuteronom 31:9 cuvintele: Atunci Moise a scris această lege. Aceste cuvinte pot trece ușor neobservate, dar sunt cuvinte enorme, care schimbă totul. Popoarele care auziseră doar glasul lui Dumnezeu în mod audibil vor putea acum să audă, pentru generații de-a urma, chiar cuvintele lui Dumnezeu — până și nouă.

Observați cum este descris acest Cuvânt—aceste cuvinte rostite de Dumnezeu. Mai întâi, substantivele: lege, statute, porunci, porunci, frică, orânduieli. Toate acestea împreună formează o înțelegere cuprinzătoare a vorbirii lui Dumnezeu către noi în Scripturi. În timp ce cunoașterea cărții lumii necesită uimire și mulțumire pentru maiestatea Lui, cartea Cuvântului—lege, porunci, frică—cere un răspuns moral și spiritual. Trebuie să-L cinstim. Trebuie să-L temem. Trebuie să-L ascultăm.

Observați adjectivele: perfect, sigur, drept, curat, adevărat. Perfecțiune deplină a revelației lui Dumnezeu. Adevăr deplin. Nicio urmă de minciună sau de eroare în întregime.

Și apoi observați frazele bazate pe verbe care descriu roada Cuvântului lui Dumnezeu luat în considerare: el învie sufletul. El face înțelepți pe cei simpli. El dă bucurie inimii și lumină ochilor. El durează în veac. El ne avertizează și ne aduce o mare răsplată.

Cartea lumii—cu toată măreția și frumusețea și minunea și bogăția și utilitatea ei—pur și simplu nu poate oferi astfel de satisfacții și bucurii și binecuvântări ca acestea.

Psalmistul ne îndeamnă să vedem toată implicarea noastră în lume—studiul nostru, lucrarea noastră, chemările noastre, bucuria noastră—să vedem toate acestea în contextul Cuvântului Său revelat, care este mai de dorit decât aurul, mai dulce decât mierea cea mai dulce.

Atât de minunate cât sunt vocațiile noastre, atât de interesante și de productive cât pot fi ele, ele sunt incomplete, neredeptive și în cele din urmă nesatisfăcătoare în afara revelației speciale a Scripturilor. De fapt, întregul sfat al Scripturii ne spune clar că nu putem înțelege în cele din urmă lumea din jurul nostru în afara Cuvântului scris al lui Dumnezeu, care ne permite să vedem totul în lumina inimii lui Dumnezeu pentru creația Sa și scopul Său final de a răscumpăra și a împăca toate lucrurile cu Sine.

Și permiteți-mi să spun pe scurt: aceasta este una dintre adevărurile Scripturii care m-a umplut de entuziasm atunci când mă gândesc la ceea ce urmează să vină pentru mine. Pentru că în locurile unde evanghelia este puternică, unde biserica crește, unde creșterea populației și a economiei explodează — în locuri precum Indonezia și India și în curând Cambodgia și Laos — există o mișcare înfloritoare în educația creștină. Conducătorii bisericii de acolo caută să introducă adevărurile evangheliei și cadrul Scripturii în fiecare colț al modului în care oamenii gândesc despre orice.

De fapt, ei îmi spun că iubesc istoria acestei țări, unde acum câteva secole universitățile și colegiile au fost înființate și fondate pe cadrul Scripturii. Și cred că putem spune în mod corect că învățarea în acel context a dat naștere la multe dintre binecuvântările culturii noastre. De asemenea, cred că este corect să spunem că suntem în pericol în această țară să ignorăm sau să uităm acea istorie — sau să o considerăm de la sine înțeleasă. Nu este așa în Indonezia, unde există o foame de educație creștină complet biblică, unită cu creșterea populației și a economiei. Voi vorbi mai mult despre asta mai târziu.

Dar ideea aici este aceasta: dacă cartea lumii inspiră în mod corect închinarea către Dumnezeul Creator din cauza a ceea ce El a făcut, cu cât mai mult ar trebui să inspire în noi uimire și umilință și închinare și ascultare și sfințenie și bucurie. El este Iehova.

Și dacă vă bucurați de creația lui Dumnezeu în toate formele și manifestările ei — dacă iubiți natura și lucrați în grădina voastră, dacă iubiți casa voastră și munca voastră și familia voastră și lucrurile voastre — atunci ar trebui, în mod corect, să alergați la acele oportunități și contexte unde ați putea auzi acest Dumnezeu Creator vorbind în cuvinte pe care le putem înțelege eu și voi.

Dumnezeu a vorbit. Și Dumnezeu vorbește. Și vreau doar să spun: cum îndrăznim noi, ca popor al lui Dumnezeu, să fim mulțumiți cu mărturia fără cuvinte a creației — minunată cum este ea — când avem această mărturie completă a Cuvântului, care, potrivit lui Iacov 1, poate să ne salveze sufletele.

Dar încă nu suntem la sfârșitul poveștii psalmului. Căci Dumnezeu intenționează ca toată revelația Lui — atât cea generală, cât și cea specială — să ne conducă undeva. Și astfel ne întoarcem la versurile 12–14, unde psalmistul vorbește despre scopul final al tuturor acestora. De ce cartea lumii, în cele din urmă? De ce cartea Cuvântului?

Pentru că în planul lui Dumnezeu, revelația generală nu este un scop în sine. Ea este un lucru glorios — bun și util în a-i conduce pe toți oamenii care nu o refuză în mod voit să-L recunoască și să-L adore pe Dumnezeu ca Creator. Dar nu este suficient să celebrăm pur și simplu darurile creaționale ale lui Dumnezeu și vocațiile noastre.

Și în planul lui Dumnezeu, nici revelația specială nu este un scop în sine. Biblia — Cuvântul lui Dumnezeu, inspirat și suflat — deși necesar și esențial pentru o credință și o ucenicie autentică, este în cele din urmă destinat să ne conducă, prin Duhul lui Dumnezeu, la pocăință și credință și sfințenie și încredere.

Putem deveni excelenți cercetători ai Bibliei. O putem studia, o putem cunoaște, chiar o putem bucura de ea de la acoperire la acoperire — și totuși putem rata intenția lui Dumnezeu pentru noi. Putem deveni ca aceia din Ioan 5:39, despre care Isus spune: „Voi căutați în Scripturi, pentru că gândiți că în ele aveți viață veșnică; și ele sunt cele care mărturisesc despre Mine, dar voi nu vreți să veniți la Mine ca să aveți viață”.

Și astfel ajungem la versurile 12–14:

„Cine poate să descopere greșelile lui? Declare-mă nevinovat de păcatele ascunse. Ferește-l pe robul Tău și de păcatele îndrăznețe; să nu aibă ele stăpânire asupra mea. Atunci voi fi fără de prihană și nevinovat de marea cădere.”

Aici vedem răspunsul pe care Dumnezeu îl dorește. Prietenul meu bun Don Carson o exprimă în felul acesta: iată ce dorește Dumnezeu de la revelația generală și revelația specială. Carson scrie că Dumnezeu dorește mai mult decât uimire în fața puterii transcendente, mai mult decât bucurie personală în Dumnezeul personal, care vorbește. Răspunsul potrivit este pocăința și credința și rugăciunea fierbinte ca Însuși Dumnezeu să ne purifice în interior și să facă cuvintele și gândurile noastre plăcute în ochii Săi.

Pocăința pentru păcatele ascunse — acelea atât de adânc îngropate încât s-ar putea să nu știm nici măcar că există.

Pocăința pentru păcatele îndrăznețe — acele acte deliberate de sfidare împotriva așteptărilor lui Dumnezeu.

Și nu numai pocăință, ci și o rugăciune pentru protecția lui Dumnezeu: Ferește pe robul Tău de păcatele îndrăznețe; să nu aibă ele stăpânire asupra mea.

Dar aceasta este mai mult decât o rugăciune de pocăință, mai mult decât o rugăciune pentru protecție în fața ispitei. Eu cred că aceasta este într-adevăr o rugăciune de credință mântuitoare, pentru că David se roagă într-un mod foarte curios: Declare-mă nevinovat... și atunci voi fi fără vină și nevinovat de marea fărădelege.

Ce poate face pe David nevinovat și fără vină? Ce ne poate face pe noi nevinovați și fără vină? Nu nevinovăția noastră reală — noi nu suntem de fapt nevinovați. David știa acest lucru foarte bine. Citește Psalmii 32. Citește Psalmii 51. El nu pretinde nevinovăție ca temei al acceptării sale înaintea lui Dumnezeu. El se roagă pentru declararea lui Dumnezeu.

Declare-mă nevinovat, el strigă — și numai atunci voi fi nevinovat.

Ce este aceasta? Eu cred că aici, ascuns cu multe secole înainte ca Isus să vină pe pământ, se află un glorios pointer către ceea ce Biblia numește evanghelia — vestea bună despre cum Dumnezeu iartă și răscumpără în mod milos și grațios.

Prin cartea lumii, înțelegem că El este Creatorul suveran.

Prin cartea Cuvântului, înțelegem că El este sfânt și drept — și că, prin contrast îngrozitor, noi, ca și David, suntem rebeli care îl sfidăm pe Dumnezeu în inimile noastre. Suntem neputincioși și fără speranță, incapabili să ne salvăm singuri din situația noastră condamnabilă.

Și astfel David se aruncă în mila lui Dumnezeu — Dumnezeu care, în mila Lui, alege să nu ne trateze pe noi sau pe David așa cum merită păcatele noastre, ci ne iartă, declarându-ne pe noi și pe David nevinovați. Nu pentru că suntem nevinovați, ci pentru că Dumnezeu alege să privească asupra morții propriului Său Fiu, Isus — pe care David l-a văzut doar în umbră, și pe care noi îl vedem acum clar — a cărui moarte o sărbătorim împreună atunci când participăm la Cina Domnului.

Isus, singurul Drept, singurul care a fost vreodată cu adevărat nevinovat și fără de vină, a murit în locul nostru ca substitut al nostru — nevinovatul pentru vinovați, cel fără de vină pentru cei vinovați — plătind prețul pentru rebeliunea noastră împotriva Dumnezeului nostru sfânt. Și Dumnezeu acceptă această plată. Pe meritele morții lui Isus, El ne declară nevinovați și fără de vină înaintea Lui.

Știați că Psalmul 19 declară justificarea prin credință singură? Ce slavă.

Dar chiar și aceasta nu este sfârșitul. Psalmul se încheie cu acel verset frumos și familiar:

"Cuvintele gurii mele și meditația inimii mele să fie plăcute înaintea Ta, Doamne, stânca mea și Răscumpărătorul meu."

David știe că este iertat prin declarația de îndurare a lui Dumnezeu. Acum el se roagă ca gura și inima lui — tot ce spune și chiar tot ce gândește și simte — să fie acceptabile și plăcute lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, el se roagă ca Dumnezeu care justifică să-l și sfințească. Este cu adevărat 1 Ioan 1:9: Dacă mărturisim păcatele noastre, Dumnezeu este credincios și drept să ne ierte păcatele noastre și să ne curățească de toată nedreptatea.

Ce alt răspuns putem oferi unui astfel de Dumnezeu care ne-a mântuit din starea noastră de neputință și lipsă de speranță, decât să răspundem cu vieți alimentate de evanghelie, alimentate de harul Său — vieți de supunere și urmărire a sfințeniei în fiecare aspect al vieții noastre?

Și astfel avem întreaga mișcare a acestui psalm:

Dacă ne bucurăm de mărturia fără cuvinte a lui Dumnezeu în revelația generală, cu cât mai mult ar trebui să ne bucurăm de mărturia cu cuvinte a lui Dumnezeu în revelația specială? Implicarea noastră în lumea lui Dumnezeu ar trebui să ne îndeamnă să alergăm la Cuvântul lui Dumnezeu, unde auzim glasul lui Dumnezeu.

Dar apoi, dacă ne bucurăm de mărturia cu cuvinte a lui Dumnezeu în revelația specială, cu cât mai mult ar trebui să ne — chiar în această dimineață — punem la dispoziția Lui lucrării Sale de convingere, iertare, justificare și sfințire? Umili și contritați, ca David, ar trebui să alergăm la El, pentru ca El să facă această lucrare în noi — nu o dată pentru totdeauna, ca și cum am fi rezolvat asta de mult timp, ci bucurându-ne continuu în vestea bună a declarației lui Dumnezeu despre nevinovăția noastră, revendicând moartea lui Isus ca bază pentru această declarație și urmărind sfințenia și supunerea alimentate de evanghelie către Cel care este Stânca noastră solidă și Răscumpărătorul nostru binecuvântat.

Așadar, frați și surori, bucurați-vă de lumea lui Dumnezeu și de chemările pe care El ni le-a dat să le împlinim în ea. Și mai bine, bucurați-vă de Cuvântul lui Dumnezeu și de tot ce ne spune El acolo despre Sine și despre scopurile Sale de răscumpărare. Dar cel mai bine, urmați calea psalmului 19 — urmați cartea lumii și cartea Cuvântului până la evanghelie: vestea bună că Dumnezeu iartă păcătoșii pentru că Isus a murit pe cruce, și vestea bună că prin această evanghelie putem vorbi și gândi și trăi în mod acceptabil în ochii Săi.

Această traiectorie — această logică a cărții lumii, a cărții Cuvântului, a justificării și sfințirii — poate fi sfârșitul liniei melodice a psalmului 19, dar nu este sfârșitul liniei melodice a scopurilor de răscumpărare ale lui Dumnezeu pentru creația Sa și pentru tine.

Și vom încheia cântând un imn care descrie scopul final al acestui mare plan al lui Dumnezeu - de a Se revela astfel încât să putem să Îl cunoaștem, să fim iertați și să umblăm în sfințenie înaintea Lui. Îl veți auzi atât de frumos în ultimul vers:

"Termină, deci, noua Ta creație; curăți și fără pată să fim. Să vedem marea Ta mântuire perfect restaurată în Tine; schimbată din slavă în slavă…. Lui Isus Cristos singur să fie slava și lauda."

Niel Nielson este președintele Colegiului Covenant din Lookout Mountain, GA.

Acest articol se bazează pe o transcriere textuală a unei predici a Dr. Nielson. A fost editat ușor de Copilot, precum și de personalul teologic de la Third Millennium Ministries.