Construcție pe Stâncă

Zidită pe Stâncă

Fapte 9:31

de Wiley Lowry

Dacă ați vrea să vă întoarceți în Biblie la capitolul 9 al Faptelor; se află la pagina 918 în Biblie de la bănci. Dacă ați fost aici de multe ori, ați auzit că repetăm adesea prima întrebare și răspuns din Scurtă Catehism a Westminster. Și este cu adevărat un rezumat uimitor de clar și de ajutor al scopului vieții. „Scopul principal al omului este să-L glorifice pe Dumnezeu și să se bucure de El în veac.” Dacă aș putea face o adăugare la aceasta – și sunt sigur că bărbații care stăteau în Camera Ierusalimului în Adunarea Westminster ar fi fost foarte dornici să audă ce aveam de spus! Dar dacă aș putea face o adăugare, aș spune aceasta. Scopul principal al omului este să-L glorifice pe Dumnezeu și să se bucure de El împreună în veac. Și motivul pentru care spun aceasta este pentru că biserica este centrală în scopul lui Dumnezeu pentru poporul Său. Și ceea ce vedem în Fapte capitolul 9 versetul 31 este că biserica era zidită pe Cristos. Și pe măsură ce era zidită pe Cristos, mergeau „în frică de Domnul și în mângâierea Duhului Sfânt.” Vedeți, ei Îl glorificau pe Dumnezeu și se bucurau de El împreună.

Așadar, având aceasta în vedere, să mergem la El în rugăciune și apoi vom citi aceasta chiar în seara aceasta.

Tatăl nostru, cerem să ne dai frica de Domnul și să ne dai mângâierea Duhului Sfânt chiar când citim acest vers și îl studiem în seara aceasta. Și când ieșim de aici, să ieșim să Te glorificăm și să ne bucurăm de Tine împreună în veac. Ne rugăm acestea în numele lui Cristos, amin.

Fapte 9, doar un vers; versetul 31:

„Așadar, biserica din toată Iudeea și Galileea și Samaria avea pace și era zidită. Și umblând în frica de Domnul și în mângâierea Duhului Sfânt, se înmulțea.”

Iarba se usucă și florile cad, dar Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.

Doresc să studiem acest verset din două puncte în seara aceasta. Primul este – zidit în sus. Iar al doilea este – zidit în afară. Zidit în sus și zidit în afară. Vom petrece cea mai mare parte a timpului nostru pe primul punct și acolo vom începe, cu zidit în sus.

Zidit în sus

Se spune că „biserica din toată Iudeea și Galileea și Samaria a avut pace și era zidită în sus.” O altă modalitate de a spune acest lucru ar fi că era edificată. Era întărită. Puterea bisericii este un lucru important. Biserica este trupul lui Cristos; este mireasa lui Cristos. Este turma Bunului Păstor. A fost adusă laolaltă conform planului veșnic al lui Dumnezeu, asigurată prin vărsarea sângelui prețios al lui Cristos și este guvernată de Domnul Isus Cristos înviat și victorios. Este sigur să spunem că creșterea și puterea bisericii depind de Cristos.

Și în acest verset, cred că vedem trei lucruri, trei moduri în care Cristos este cel în care biserica este zidită. Trei moduri în care biserica este zidită pe Cristos. Unul este că biserica este zidită pe porunca lui Cristos. Vedem, de asemenea, că biserica este zidită ca fiind biserica lui Cristos. Și apoi vedem că este zidită prin angajamentul lui Cristos. Să ne uităm la aceste trei lucruri.

Zidit pe porunca lui Cristos

În primul rând, vedem că biserica este zidită în împlinirea și în ascultarea de porunca lui Hristos. Știți că unul dintre lucrurile care fac acest verset să iasă în evidență în cartea Actelor este că servește ca un rezumat. Este un rezumat al tuturor lucrurilor care au precedat în cartea Actelor, dar este și un verset de tranziție. Așadar, ne pregătește să ne spună ce se va întâmpla în restul acestei cărți a Actelor. Și ca un rezumat, versetul 31 ne spune că biserica, în toată Iudeea, Galileea și Samaria, era zidită. Acum, prin menționarea acestor trei locuri, în special, suntem legați de însăși scopul și ordinea și schița cărții Actelor. Pentru că vedeți, unde începe cartea Actelor? Cartea Actelor începe la Ierusalim și începe cu Isus și El este cu ucenicii Săi și le spune să aștepte la Ierusalim, să aștepte venirea promisiunii lui Dumnezeu, venirea Duhului Sfânt. Și apoi, chiar înainte de înălțarea Sa, Isus spune acest lucru ucenicilor Săi. El spune: „Veți primi putere când Duhul Sfânt va veni peste voi și veți fi martorii Mei la Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginile pământului.” Cartea Actelor începe cu Isus la Ierusalim. Se încheie cu Pavel la Roma. Și urmărește această linie de locații pe care Isus le-a dat ucenicilor Săi – Ierusalim, Iudeea, Samaria și până la marginile pământului.

“Pe această Piatră”

Și astfel, în versetul 31, găsim că pe măsură ce vestea învierii lui Isus se răspândește, biserica este zidită în pace – unde? „În toată Iudeea și Galileea și Samaria.” Tocmai așa cum Isus poruncise, tocmai așa cum Isus poruncise, biserica a crescut și s-a întărit. Vedeți, ceea ce Cristos poruncește, Cristos dă. Când El îi însărcinează pe discipolii Săi, pe urmașii Săi să fie martori și să facă discipoli, El va împlini ceea ce a poruncit. El va aduce și va da roadă din munca lor pentru El, pentru că acesta este planul lui Dumnezeu și aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Îți vei aminti în evanghelii când Petru mărturisește că Isus este Cristosul – și ce spune Isus lui Petru? El spune: „Pe această piatră”, această mărturisire a lui Isus ca Cristos, „pe această piatră voi zidi biserica mea și porțile iadului nu vor birui împotriva ei.” Și a fost o persecuție intensă și o opoziție împotriva bisericii în vremea cărții Actelor. Și discipolii, apostolii, au fost aruncați în închisoare. Li s-a poruncit să nu vorbească despre Isus. Citim despre Ștefan și despre modul în care a fost acuzat în mod fals și a fost ucis cu pietre; primul martir în biserica primară. Citim despre, chiar în capitolul de dinainte de acesta, că Saul, care a devenit Pavel – el devastase biserica.

Dacă am putea distila mesajul cărții Faptele Apostolilor în doar câteva cuvinte, am putea spune că este mărturia învierii cu putere și cu persecuție. Și exact asta găsim – că atunci când mesajul Evangheliei, că Isus a fost înviat din morți, este vestit și prin puterea Duhului Sfânt biserica se înmulțește și crește și se construiește și este întărită în împlinirea poruncii lui Hristos și în fața unei persecuții intense. Acum am putea desprinde mai multe învățăminte de aici, doar din acest singur punct, pentru că trăim într-o cultură în care, în aproape toate felurile, este împotriva căilor lui Dumnezeu; este împotriva adevărului lui Dumnezeu. Vedem acte de terorism, care este o realitate aproape săptămânală, și aceasta cântărește din ce în ce mai mult pe mințile oamenilor. Și totuși ce vedem aici în acest pasaj? Că chiar dacă biserica pare a fi pe teren șubrezit, are nevoie de o actualizare, nevoia reală este de reformă; nevoia reală este de a reveni la mesajul învierii și la o încredere în Duhul Sfânt, știind că aceasta este calea prin care Hristos construiește și întărește Biserica Sa.

Este și un îndemn pentru noi. Poate unii dintre voi se întreabă dacă merită să te comiți față de biserică? Merită oare să slujești și să dai și să te faci vulnerabil în viața congregației? Poate unii dintre voi ați slujit în biserică timp de mulți ani; sunteți obosiți? Poate că nu mai este prioritatea de odinioară? Ce vedem aici este că creșterea bisericii, puterea bisericii, este porunca lui Hristos. Este planul lui Dumnezeu și Dumnezeu va vedea lucrarea Sa până la sfârșit, până la împlinire, până la sfârșitul timpului, pentru gloria lui Hristos și pentru binele poporului Său. Acest verset ne spune: „Priviți ce face Dumnezeu pentru Biserica Sa, cu Biserica Sa. El dă ceea ce poruncește.” Așteptați-vă la asta! Rugați-vă pentru asta! Așteptați asta. Și comiți-vă față de Biserica Sa.

Construită ca Biserică a lui Hristos

Acest lucru ne conduce la cel de-al doilea aspect. A cui biserică este? Este biserica lui Cristos! Aceasta este biserica lui Cristos care este zidită. Cristos este capul bisericii și există o singură biserică; o biserică cu pace și unitate în Cristos. Priviți înapoi la versetul acela, versetul 31. Priviți ce spune. Spune: „Deci biserica”, biserica la singular, „avea pace și era zidită.” Este o singură biserică, chiar dacă se află în mai multe locuri. Ea se află în Iudeea și Galileea și Samaria, dar este încă o singură biserică. De fapt, dacă am traduce acel cuvânt „în toate”, unde spune „în toate”, am putea spune „în întregime”. Așadar, ați putea spune că este biserica „în întreaga Iudeea și Galileea și Samaria.” Și acel cuvânt în greacă este de fapt același cuvânt de unde obținem cuvântul „catolic”. Acesta este ceea ce mărturisim sau declarăm când spunem Crezul Apostolilor și spunem că credem în „biserica sfântă catolică”. Nu spunem că credem în biserica romano-catolică, ci că credem în biserica una și universală, biserica mondială a lui Cristos. Afirmăm credința noastră și angajamentul nostru față de ea. O biserică alcătuită din credincioși din fiecare națiune, fiecare trib, fiecare limbă, fiecare popor.

O Biserică În Cristos Isus

Asta este ceea ce a rugat Isus înainte de crucificarea Sa. El a rugat împreună cu discipolii Săi ca „toţi cei care cred în El să fie una, aşa cum El şi Tatăl sunt una.” Este ceea ce Isus a poruncit discipolilor Săi să facă la sfârşitul cărţii Matei, când spune: „Mergeţi şi faceţi ucenici din toate neamurile.” Şi ce găsim când ajungem la cartea Apocalipsei? O mulţime amestecată pe care nimeni nu o poate număra, care se află înaintea tronului şi se închină Mielului, adorând pe Cristos. Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu, care se întoarce la promisiunea Sa către Avraam că prin urmaşii lui Avraam toate familiile pământului vor fi binecuvântate. Este o singură biserică şi ea este în Cristos Isus. Şi vedem începutul acestei unităţi chiar aici, în cartea Faptelor, la versetul 31 din capitolul 9, când cei din Iudeea, Galileea şi Samaria sunt aduşi împreună şi se bucură de pace şi se bucură de edificare, fiind zidiţi.

Învingerea Barierei

Şi deja la acest punct din cartea Faptelor, biserica a depășit mari bariere. Știți că dacă luați doar acele trei cuvinte, „Iudeea și Galileea și Samaria”, există în acele trei cuvinte o istorie complicată și tulburătoare. Există idolatrie, război civil, ură, exil, prejudecăți, lumeșenie, auto-justificare. Iudeea era locul templului. Acolo locuiau și își aveau sediul elitele religioase. Galileea era teritoriu evreu, dar era mult mai influențat și afectat de influențele culturale ale culturii romane și grecești. Samaria era între cele două și nu erau de origine pur evreiască și aveau practici religioase diferite. Și evreii îi urau pe samariteni. Ni se spune că cei din Galileea, când mergeau în Iudeea, traversau râul Iordan pentru a ocoli zona Samariei. Nu voiau să aibă contact cu acești oameni. Și din când în când, izbucnea violență intensă între aceste grupuri de oameni. Dar aici ni se spune că era o biserică în aceste locuri și acea biserică avea pace și era zidită. Nu era doar liberă de opoziție; era pace între ei. Era pace între acești oameni care odată erau dușmani ai lui Dumnezeu și acum erau împăcați cu Tatăl și li s-a dat darul vieții veșnice în Isus Cristos, darul Duhului Sfânt. Acești oameni erau dușmani unul împotriva celuilalt și acum se bucură împreună în bucurie, în credință și în comuniune. Și acel cuvânt pentru „biserică” pe care îl avem aici înseamnă, literal, „chemați afară”. Ei erau „chemați afară” din vechile lor căi și din diversele lor medii pentru a intra într-o biserică, un trup, un popor pentru gloria lui Cristos.

Și poate cel mai evident exemplu al acelei transformări radicale pe care acești oameni o experimentează este transformarea care i-a avut loc lui Saul sau Pavel. Aici era omul, mai devreme în acest capitol, aici este omul care a fost principalul persecutor și opresor al bisericii și acum este adus în biserică, în comuniunea sfinților. Și nu numai că nu mai este persecutor, ci acum este unul dintre principalele instrumente pentru zidirea bisericii. Aceasta este transformarea radicală care se întâmplă aici, în acest capitol, în acest verset despre care ni se vorbește. Creșterea bisericii aduce pace între cei care sunt diferiți și împărțiți. De ce este important acest lucru? De ce este important să existe unitate în mijlocul diversității? Pentru că nimic altceva nu poate face acest lucru; numai Cristos face acest lucru. Acest lucru se întâmplă numai în biserica lui Cristos și astfel aduce slavă numelui lui Cristos. Și vedem acest lucru chiar aici, în acest verset.

Zidită Prin Angajamentul lui Cristos

Al treilea lucru pe care îl vedem despre cum biserica este zidită pe Cristos este această descriere a vieții care era bucurată printre credincioși. Vedem aici angajamentul continuu al lui Cristos, slujba Lui către biserică. Biserica este zidită prin angajamentul Lui față de ei. Versetul ne spune că ei „mergeau în frică de Domnul și în mângâierea Duhului Sfânt”. Acum, gândiți-vă la caracteristicile slujbei lui Isus. Care erau aspectele slujbei lui Cristos? Ei bine, ați putea identifica aceste două caracteristici chiar aici, nu-i așa? Pentru că tot ce a făcut și a spus Isus a fost făcut pentru slava lui Dumnezeu. Angajamentul Lui de a petrece timp cu Tatăl Său în rugăciune. Toate lucrările Sale puternice și miracolele și semnele și învățătura pe care a făcut-o au fost pentru a aduce slavă lui Dumnezeu. Și chiar mergând la moartea Sa pe cruce și luând mânia Tatălui, acest lucru a fost făcut din ascultare și supunere față de voia Tatălui Său. A fost frica de Domnul care a străbătut întreaga slujbă a lui Cristos.

Și Duhul Sfânt, acel Duh Sfânt care a lucrat minuni supranaturale în viața lui Isus și prin lucrarea Sa este Duhul Sfânt care acum continuă lucrarea Sa în și prin toți cei care cred în Hristos. Isus promisese acest lucru. El promisese că va lăsa pe ucenicii Săi, dar nu-i va lăsa singuri, ci va trimite Duhul Sfânt pentru a-i echipa, pentru a-i învăța, astfel încât ei să poată face lucrarea în numele Său. Un alt nume al Duhului Sfânt, ni se spune, este Mângâietorul sau Ajutorul. Ce vedem că se întâmplă chiar aici în acest pasaj? Este că Mângâietorul aduce mângâiere. Ei merg "în frica de Domnul și în mângâierea Duhului Sfânt". Aceasta este dovada că Hristos lucra în biserica Sa. El era angajat în biserica Sa. El continua să slujească poporului Său, pentru că ei manifestau frica de Domnul și mângâierea Duhului Sfânt. Aceste două caracteristici merg întotdeauna împreună - o evlavie, o reverență, o devotiune și o închinare lui Dumnezeu, împreună cu o încurajare și o mângâiere, bucurie și binecuvântare a Duhului Sfânt.

Frica de Domnul

Nu auzim prea multe despre frica de Domnul, nu-i aşa? Se pare că este un termen mai degrabă din Vechiul Testament. Şi, cu siguranţă, aceasta a fost răspunsul potrivit la gloria lui Dumnezeu de-a lungul Vechiului Testament: frica de Domnul. Dar în Noul Testament, de multe ori, scriitorii ne chemă să temem în lumina realităţilor Evangheliei. Pentru că, vedeţi, asta ne învaţă Evanghelia. Evanghelia ne învaţă să ne temem de Domnul. Evanghelia ne învaţă că păcatul nostru merită mânia, nemulţumirea şi pedeapsa lui Dumnezeu. Că nu există nimic ce putem face pentru a îndepărta păcatul nostru şi a câştiga binecuvântarea lui Dumnezeu. Dar mântuirea noastră vine doar prin moartea şi învierea lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Aşa de săraci suntem fără Cristos. Aşa de scumpă este mântuirea noastră. Ce răspuns mai potrivit ar putea fi decât să ne temem şi să avem evlavie, respect şi adorare înaintea lui Dumnezeu? Ce răspuns mai potrivit ar putea fi decât, aşa cum spune J.I. Packer, sau împrumutând titlul cărţii sale, să „luăm pe Dumnezeu în serios”? Cum putem vreodată să bucurăm de confortul Duhului Sfânt dacă nu dăm lui Dumnezeu devotamentul nostru cel mai înalt?

Cred că este sigur să spunem că toți dorim și tânjim după confortul Duhului Sfânt, dar luăm oare Dumnezeu în serios? Mă întreb dacă i-am întreba pe copiii noștri, dacă i-am întreba pe vecinii noștri, pe colegii de muncă, „Care este prioritatea numărul unu în viața noastră?” Mă întreb ce ar spune ei! Toți avem tendința să ne luăm în serios. Nu-i așa? Luăm în serios munca noastră, luăm în serios sportul nostru, luăm în serios înfățișarea noastră, hrana și băutura noastră, divertismentul nostru, ne luăm în serios pe noi înșine. Ce este mai evident în acest sens decât prevalența selfie-ului? Vrem să facem o poză cu noi înșine. Și dacă ne luăm în serios pe noi înșine, vrem să spunem și altora despre noi înșine. Așadar, vedem acest lucru în cultura noastră. Dar luăm oare Dumnezeu în serios? Mărturisesc că vreau ca Duhul să schimbe vieți, dar o fac oare întotdeauna cu așteptarea și nerăbdarea a ceea ce poate face Dumnezeu? Și vreau oare să primesc puțină recunoaștere pentru asta pe parcurs? Mă întreb cât de mult din noi dorim ca copiii noștri, dorim ca tinerii să crească și să se bucure de confortul Duhului Sfânt, să se maturizeze în credință, să crească în ucenicie, dar numai atâta timp cât se distrează făcând asta. Și cât de des modelăm o frică potrivită de Domnul în viața noastră și în prioritățile pe care le alegem pentru familiile noastre? Suntem cu toții înclinați să căutăm confortul Duhului Sfânt și să neglijăm frica de Domnul. Dar confortul Duhului Sfânt vine împreună cu frica de Domnul.

Și când vorbesc despre frica de Domnul, nu vorbesc despre o atitudine mohorâtă sau posomorâtă. Există o căldură în acest lucru, o bucurie în frica de Domnul. Există o libertate și o sinceritate, o speranță în vremuri de încercare; încredere în vremuri de suferință. Putere și adâncime și unitate fiind zidite ca Biserică a lui Hristos. Aceasta este o imagine frumoasă a Bisericii fiind zidită în Faptele capitolul 9 versetul 31. Biserica este planul lui Dumnezeu pentru gloria lui Hristos și pentru binele poporului Său. Știți, în familia noastră, am devenit puțin obsedați de păsări. Nu voi spune prea multe despre asta pentru că nu știu cât de mult vreau să dezvălui despre cât de obsedați suntem, dar suntem foarte atenți la tot ce se întâmplă cu păsările din curtea noastră! Și ieri am dat peste un cuib de pasăre. Vedem acestea tot timpul, dar m-a izbit cât de impresionant era acest cuib de pasăre. Aici era paie și resturi și murdărie și aceste păsări pot să le pună laolaltă și să facă un cuib pentru ouăle lor și pentru ele însele. Nu este uimitor ce face Dumnezeu în zidirea Bisericii? El ia evreu și păgân, galileean și samaritean, sclav și liber, bogat și sărac, și îi aduce laolaltă ca Biserică a Sa, ca Biserică a lui Hristos pentru gloria Sa, această imagine frumoasă a umblării în frica de Domnul și în mângâierea Duhului Sfânt? Asta face Dumnezeu în zidirea Bisericii Sale. Deci Biserica este zidită. Ea este edificată.

Ni se spune și în ultimul cuvânt al acestui verset că, pe măsură ce a fost zidită, a fost și extinsă. Acesta va fi ultimul nostru punct în seara aceasta. Biserica a fost zidită în afară; biserica s-a înmulțit. Pe măsură ce biserica a fost edificată, biserica s-a înmulțit. De fapt, am putea spune că unul dintre semnele puterii bisericii este că este îndreptată în afară. A fost zidită în afară pe măsură ce a fost zidită în sus și a fost zidită în sus pe măsură ce a fost zidită în afară. Acesta nu este un corp static de credincioși. Nu este un club exclusivist. Este o comuniune dinamică despre care ni se vorbește aici. Unul dintre cuvintele la modă în biserică astăzi, în cultura noastră, cred eu, este „comunitatea – a face viața împreună”. Și acesta este, cu siguranță, unul dintre lucrurile frumoase aici. Ei experimentează comunitatea împreună. Dar unul dintre pericolele de a ridica și a se focusa pe comunitate este că focusul poate deveni interior și comunitatea poate deveni îngustă. Și poate deveni dificil să se includă noi veniți sau cei din afară. Și sunt sigur că mulți dintre noi am experimentat acest lucru în grupuri mici sau școli de duminică sau lucruri de acest fel.

Zidită în afară

Dar vedem aici că atunci când focusul este pe Dumnezeu și când focusul este pe porunca lui Cristos de a-și zidi biserica și de a merge și a face ucenici, biserica se întinde și creșterea bisericii aduce slavă numelui lui Cristos. Și ceea ce vedem atunci când biserica se întinde, calitățile care oferă puterea bisericii sunt aceleași calități care aprovizionează creșterea. Lucrurile acelea care au fost prezente și evidente în slujirea lui Cristos către ei – frica de Domnul și mângâierea Duhului Sfânt – acestea sunt cele două lucruri care îi împing în afară, îi conduc în afară și aduc înmulțirea celor din afara bisericii. Este pe măsură ce au umblat în frica de Domnul și în mângâierea Duhului Sfânt că biserica s-a înmulțit. A fost zidită în afară.

Edificarea conduce la înmulțire

În esență, acesta este principiul pe care l-ați auzit pe Ed spunându-l din când în când, și anume că „ceea ce pătrunde cel mai adânc în inimă se extinde cel mai larg în lume”. Pe măsură ce biserica este zidită, ea este și extinsă. De multe ori, la conferințele de misiune, auzim citatul lui John Piper, care spune: „Misiunea există pentru că închinarea nu există!” Am putea spune și noi că misiunea există pentru că închinarea există. Și asta este ceea ce Piper spune în continuare în acel sermon, unde vorbește despre acest lucru. Este vorba despre faptul că edificarea duce la multiplicare. Și motivul pentru care acest lucru este atât de important este că biserica avansează în locuri grele; ea ajunge la oameni cu nevoi reale și profunde. Pentru că care este starea lumii? Care este starea celor care sunt în afara bisericii? Ei bine, este opusul a ceea ce vedem aici. Ei sunt fără frica de Domnul și sunt fără mângâierea Duhului Sfânt. Nu există un sentiment de dependență de Dumnezeu. Nu există speranță, pace și mângâiere, ci doar mândrie și futilitate. Nu cred că avem nevoie să dăm exemple despre cum acest lucru caracterizează lumea din jurul nostru, dar Hristos ne oferă ceva mai bun. El ne oferă pe El Însuși. Și în El, suntem chemați la putere, unitate, bucurie, pace, uimire și iubire. Suntem chemați la viață, viață veșnică în El.

Pe măsură ce sperăm la aceste lucruri, ne rugăm pentru ele, așteptăm aceste lucruri, una dintre încurajările pe care le avem este că ne rugăm pentru o înviere. Ne rugăm pentru reformare, pentru împrospătare, înnoire. Ați auzit acel „re”? Îi cerem lui Dumnezeu să facă ceva ce a făcut și înainte. Ne rugăm ca El să facă acest lucru din nou. Și putem fi nerăbdători pentru că vedem că El a făcut acest lucru înainte. Iar dovada acestui lucru este chiar aici, în Fapte capitolul 9, versetul 31. Chemăm pe Dumnezeu să facă acest lucru din nou, pentru gloria lui Hristos și pentru binele poporului Său.

În acest moment citesc o carte despre inundația râului Mississippi din 1927, Rising Tide. Și cartea este uimitoare! Unul dintre personajele principale din carte este râul Mississippi. Este unul dintre personajele cele mai dominante din carte. Și este uimitor să aud descrierea puterii și intensității râului în timp ce curge în jos și în timp ce se ridică în sus. Și în fiecare punct al drumului, râul încearcă să străbată digurile. Încearcă să se ridice deasupra digurilor și să se răspândească în afara malurilor râului. Aceasta este intensitatea și puterea râului.

Aceasta este ceea ce vedem în biserică, în timp ce biserica este zidită, în timp ce se umflă, în timp ce crește. Ea încearcă să se extindă și să se dezvolte și să crească și să se înmulțească pentru gloria lui Hristos. Aceasta este ceea ce face biserica. Aceasta este ceea ce o vedem făcând aici în Faptele Apostolilor, capitolul 9, versetul 31. Ne rugăm ca ea să facă acest lucru și în zilele noastre.

O viață de simplitate

Permiteți-mi să închei cu câteva comentarii. Știți că atunci când vin la un pasaj ca acesta, întotdeauna găsesc că predicarea și învățătura despre frica de Domnul sunt un lucru deosebit de dificil. Cred că este transcendentalitatea lui Dumnezeu; este greu să punem în cuvinte și să captăm nu doar o teroare, ci o evlavie și o iubire respectuoasă în acea frică. Deci, cum arată acest lucru? Cum arată să ai frica de Domnul și mângâierea Duhului Sfânt? Câteva cuvinte îmi vin în minte. Și unul dintre ele, aș spune că este acesta – este o viață de simplitate. Știți că suntem atât de distruși și suntem ocupați atât de mult timp. Suntem atrași să umplem orice fel de timp de odihnă sau de liniște cu zgomot sau cu stimulare vizuală. Dar există o chemare aici, cred, pentru noi să fim liniștiți. Cred că, așa cum a rugat David mai devreme, să „fii liniștit și să știi că Eu sunt Dumnezeu”, și să luăm timpul să ne minunăm și să ne uimim de creația lui Dumnezeu; să ne amintim de binecuvântările Lui, să ne amintim Evanghelia și să-I mulțumim pentru aceasta. Să creștem în aprecierea pentru ceea ce a făcut El.

Există și o simplitate pe care o vedem în biserica din Fapte. Nu-i aşa? Dacă ne întoarcem la capitolul 2, ce făcea biserica în vremea bisericii primitive? Era de fapt destul de simplu. Erau devotați la laudă și rugăciune. Erau devotați Cuvântului și sacramentului. Și se dădeau pe ei înșiși spre comuniune și generozitate. E simplu, dar e extraordinar. Nu-i aşa? Și pe măsură ce se devotau acestor lucruri, erau dispuși să arate diferit față de lumea din jurul lor, să fie sare și lumină în lumea lor. Era o disponibilitate pe partea lor de a suporta încercări, de a îndura prin suferință, de a suferi, cu speranță, și de a fi gata să dea o explicație celor care îi vedeau motivul speranței lor. De ce aveau o astfel de speranță extraordinară? Pentru că era datorită învierii; datorită vieții veșnice în Cristos Isus. Și erau împreună, întărind unul pe celălalt în acele timpuri. Și erau pregătiți să fie martori pentru Cristos.

Și poate că acolo măsurăm acest lucru. Dacă ne lipsește dorința și povara pentru cei pierduți, poate că nu am priceput pe deplin binecuvântarea fricii de Domnul și mângâierea Duhului Sfânt. Poate că nu am apreciat pe deplin privilegiul incredibil al bisericii, dar și nevoia incredibilă a celor pierduți. Și poate că trebuie să ne întoarcem la locul de unde am început slujba, în cartea Plângeri, capitolul 3, chemarea la închinare – „Să cercetăm și să încercăm căile noastre și să ne întoarcem la Domnul și să ridicăm inimile și mâinile noastre către Dumnezeu în cer.” Să mergem la El în rugăciune!

Tată, Îți mulțumim pentru Cuvântul Tău și pentru această Zi a Domnului care vine, dimineața și seara, să auzim Cuvântul Tău și să Îți cântăm laudele. Ne rugăm să lucrezi în noi, prin Duhul Tău, să ne înnoiești și să ne înviezi și să ne dai bucurie în Cristos și să ne dai o inimă pentru cei pierduți și să ne dai oportunități să ne întindem. Și pe măsură ce ne construim, să ne construim și spre exterior, pentru gloria Ta, pentru gloria lui Cristos și pentru binele nostru veșnic. Și aceste lucruri le cerem în numele lui Cristos, amin.